Scapa de mirosurile neplacute din locuinta cu aceste trucuri!
Mirosurile neplacute sunt o problema cu care te confrunti mai des decat ai vrea sa recunosti. Intri intr-o camera care miroase inca a mancarea pregatita aseara, ai deschis frigiderul si te-a intampinat un miros suspect sau ai urcat in masina si ai sesizat un miros destul de persistent de umezeala. Nimic nu este mai enervant decat sa fii urmarit de mirosul neplacut care se incapataneaza sa dispara, oricat ai aerisi sau folosi spray-uri parfumate.
Dincolo de disconfortul olfactiv, mirosurile neplacute iti pot influenta si starea de spirit, productivitatea si imaginea pe care vrei sa o transmiti celorlalti. O casa care miroase a mancare arsa sau a mucegai inseamna neglijenta, iar o masina cu miros de tutun poate fi destul de deranjanta pentru persoanele cu care calatoresti, mai ales daca sunt nefumatoare sau au alergii.
Vestea buna este ca exista o multime de metode eficiente si naturale care te pot ajuta sa scapi de mirosurile neplacute, indiferent daca problema se regaseste in casa, in frigider, in haine sau in incaltaminte.
Cum scapi de mirosurile neplacute din casa?
Casa ta ar trebui sa fie cel mai confortabil spatiu, un loc in care te relaxezi si te bucuri de liniste dupa o zi lunga, stresanta, agitata. Dar ce faci cand in loc de aer proaspat esti intampinat de mirosuri neplacute care persista, indiferent cat de mult aerisesti? Mirosul de mancare, umezeala, fum de tigara sau animale de companie, toate acestea au puterea de a transforma un spatiu primitor intr-unul sufocant si incomod.
In primul rand, trebuie sa identifici sursa mirosului – poate fi un cos de gunoi care nu a fost golit la timp, scurgerea infundata din bucatarie, hainele umede, lasate prea mult in cosul de rufe, sau mobilierul care a absorbit diverse miresme de-a lungul timpului. Odata ce ai descoperit cauza, abia atunci poti aplica solutiile potrivite pentru a elimina atat mirosul, cat si problema care il genereaza.
Bicarbonatul de sodiu
Daca exista un ingredient pe care ar trebui sa il ai mereu la indemana pentru a combate mirosurile din casa, acesta este bicarbonatul de sodiu. Actioneaza ca un absorbant natural, neutralizand mirosurile in loc sa le acopere. Il poti folosi in aproape orice camera pentru a improspata aerul si a elimina mirosurile neplacute.
Otetul
Otetul alb este un alt ingredient natural extrem de eficient in eliminarea mirosurilor persistente. Desi poate avea un miros puternic la inceput, acesta dispare rapid, lasand in urma un aer proaspat.
Citricele
Coaja de lamaie, portocala sau grapefruit nu doar ca emana un miros placut, dar si ajuta la eliminarea mirosurilor neplacute.
Carbunele activ
Daca mirosul de umezeala sau fum persista in anumite camere, carbunele activ absoarbe mirosurile din aer fara sa lase in urma niciun alt miros. Il poti aseza in saculeti din panza pe care sa-i pui in dulapuri, sub pat sau chiar in colturile camerei pentru a absorbi umiditatea si mirosurile neplacute.
Odorizantele de camera
Daca vrei un miros placut in casa, gama de odorizante de camera pot fi o solutie excelenta. Dar multe dintre produsele comerciale contin substante chimice care doar mascheaza mirosul si pot fi iritante pentru sistemul respirator. De aceea, o alternativa mai sanatoasa este sa folosesti odorizante naturale pe care le poti face chiar acasa.
Uleiurile esentiale sunt o metoda excelenta de a adauga un miros placut in casa fara sa folosesti chimicale. Poti folosi un difuzor electric in care sa adaugi cateva picaturi de ulei esential de lavanda, eucalipt sau portocala. Acestea miros minunat, dar au si efecte relaxante sau energizante, in functie de aroma aleasa.
Poti crea un odorizant de camera natural amestecand apa distilata cu cateva picaturi de ulei esential intr-un recipient cu pulverizator. Agita bine si pulverizeaza in aer pentru a improspata atmosfera. Daca vrei sa adaugi un plus de prospetime poti adauga si cateva picaturi de extract de vanilie sau suc de lamaie.
Daca iti place sa creezi o atmosfera relaxanta poti opta pentru betisoare parfumate sau lumanari din ceara naturala, fara substante toxice. Scortisoara, lemnul de santal si vanilia sunt arome populare care ofera o senzatie de confort si caldura in orice camera.
Eliminarea mirosurilor neplacute din frigider
Frigiderul este unul dintre locurile unde mirosurile se pot acumula cel mai rapid. Daca nu cureti periodic frigiderul sau lasi alimente vechi, acestea pot genera un miros neplacut care se raspandeste la alte produse.
Ca sa previi mirosurile din frigider curata regulat frigiderul cu o solutie din apa si otet pentru a preveni acumularea mirosurilor neplacute. Totodata, depoziteaza alimentele corect, in recipiente inchise ermetic – ceapa, usturoiul, branzeturile puternic mirositoare si pestele trebuie tinute in caserole sigilate. Nu strica sa pui un recipient mic cu bicarbonat in frigider pentru a absorbi mirosurile sau sa tai o lamaie in jumatate si las-o in frigider timp de cateva zile.
Scapa de mirosurile neplacute din haine si incaltaminte!
Oricat de mult ai incerca sa pastrezi un aspect ingrijit, hainele tale pot emana miros de transpiratie, umezeala sau detergenti care nu au fost bine clatiti. Cu siguranta ti s-a intamplat macar o data sa iti imbraci o bluza aparent curata, doar pentru a descoperi, dupa cateva minute, ca emana un miros persistent de umezeala sau de parfum statut.
Primul pas pentru a preveni mirosurile neplacute din haine este spalarea corecta. Multi fac greseala de a umple prea mult masina de spalat sau de a folosi o cantitate excesiva de detergent, ceea ce impiedica clatirea corespunzatoare. Hainele raman cu urme de detergent si balsam, iar in timp, acestea pot dezvolta un miros neplacut, mai ales daca nu sunt uscate corespunzator.
Daca hainele tale miros a transpiratie sau umezeala chiar si dupa spalare, bicarbonatul de sodiu poate fi solutia ideala. Acesta este un neutralizator natural de mirosuri si poate fi folosit in tamburul masinii de spalat, pentru eliminarea mirosurilor dificile si improspatarea hainelor.
Si incaltamintea este un teren propice pentru bacterii, mai ales daca este purtata frecvent fara sosete sau nu este aerisita corespunzator. Mirosurile neplacute apar atunci cand transpiratia este absorbita de material, iar bacteriile incep sa se inmulteasca. Una dintre cele mai eficiente metode de a elimina mirosurile din pantofi este utilizarea bicarbonatului de sodiu. Presara o cantitate generoasa in interiorul incaltamintei si lasa-l sa actioneze peste noapte. Dimineata, scutura bine pantofii si vei observa ca mirosul a disparut.
Si pliculetele de ceai negru sau verde contin taninuri care ajuta la combaterea bacteriilor responsabile de mirosurile neplacute. Pune cate un pliculet de ceai uscat in fiecare pantof si lasa-l acolo peste noapte.
Daca acestia sunt umezi dupa o zi de purtare, asaza-i intr-un loc bine ventilat sau langa o sursa de caldura moderata pentru a se usca complet. Nu purta aceeasi pereche de pantofi doua zile la rand, ci alterneaza incaltamintea pentru a le oferi suficient timp sa se aeriseasca.


